Tertipul prin care Puiu Popoviciu rămâne încă în libertate, deși a fost condamnat la închisoare. Anunțul ministrului Justiției

Tertipul prin care Puiu Popoviciu rămâne încă în libertate, deși a fost condamnat la închisoare. Anunțul ministrului Justiției
Publicat: 17/08/2017, 10:14
Actualizat: 05/06/2018, 14:08

"Să privim cu prudență actul lui Puiu Popoviciu de a se pune la dispoziția autorităților judiciare londoneze și să vedem care e scopul acelui fapt. Dacă ar fi fost aceala de a se fi predat autorităților judiciare române, putea să meargă la ambasadă sau să ia avionul să vină acasă. Am văzut care este scopul, de a rămâne sub protecția autorităților judiciare engleze. Anglia este țară membră UE, avem decizia cadru, legea 302 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, aici devin incidente prevederile punerii în executarea a mandatului european de arestare. Am primit informarea de la curtea de apel emitentă, a fost transmisă autorităților judiciare din Anglia. (..) Nu au stabilit termen de judecată", a declarat Tudorel Toader.

Surse judiciare au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că omul de afaceri Gabriel Popoviciu a fost eliberat, luni, la Londra, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de lire sterline. El a primit un mandat de supraveghere de 30 de zile, fiind obligat să poarte brățară electronică și să se prezinte trei zile pe săptămână la secția de poliție din Londra, potrivit sursei citate.

Eliberarea pe cauțiune a lui Gabriel Popoviciu vine după ce Poliția Română a transmis că omul de afaceri fusese reținut, tot luni, la Londra, după ce a fost dat în urmărire internațională de pe 3 august, ca urmare a condamnării la 7 ani de închisoare pentru tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren al Universitării de Științe Agronomice București.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că autoritățile din România au obținut informații referitoare la locul în care se afla Gabriel Popoviciu, fiind informați polițiștii din Londra. La rândul lor, aceștia ar fi reușit să ia legătura cu avocatul omului de afaceri, iar ulterior Popoviciu a mers la secția de poliție, alături de apărătorul său.

Omul de afaceri a fost condamnat pe 2 august, însă polițiștii nu l-au găsit, fiind dat în urmărire internațională. Ulterior dispariției, avocatul său, care este și fost director FBI, Louis Freeh, a transmis, printr-un comunicat de presă, că e "profund dezamăgit" de decizia instanței supreme de a-l condamna pe acesta la 7 ani de închisoare, precizând că hotărârea nu este susținută nici de lege, nici de fapte.

Gabriel Popoviciu a fost condamnat definitiv la șapte ani de închisoare, pentru tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Științe Agronomice București (USAMV).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Telefoanele mobile sunt interzise. S-a dat ordinul. Cei care le folosesc riscă închisoare
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea